Buchetiera de la Florența – rezumat

“Buchetiera de la Florența” este o nuvelă scrisă de Vasile Alecsandri și inspirată din călătoria sa în Italia. Această operă reprezintă debutul literar al autorului și a fost publicată pentru prima dată în 1840, în revista “Dacia literară”, la numai un an după călătoria sa.

Acțiunea operei este relatată prin utilizarea tehnicii povestirii în ramă, cu doi naratori care construiesc “rama” povestirii și creează autenticitate și impresia de veridicitate a textului, în ciuda amestecului clar între realitate și ficțiune.

Textul debutează cu o descriere amănunțită a frumuseții Florenței și a marilor maeștri care au înzestrat orașul cu opere de artă remarcabile. Alecsandri meditează la patria sa, Moldova, dorindu-și ca și ea să aibă un destin glorios.

Personajul-narator se întâlnește cu un vechi prieten italian, V., care îi mărturisește că este îndrăgostit de o actriță pe nume Cecilia, dar că întâmpină obstacole în calea iubirii lor din partea unui bătrân bogat și influent, Barbarissimo.

În final, V. și Cecilia reușesc să fie împreună, iar Barbarissimo sfârșește prin a-și aplica singur pedeapsa pentru încercarea de a-i despărți, lăsându-le pe cei doi îndrăgostiți să cânte împreună. Autorul descrie acest final fericit într-un mod tipic romantic.

În concluzie, “Buchetiera de la Florența” este o prelucrare romantică inspirată din literatura italiană, reprezentând un hibrid între narațiune propriu-zisă și descriere lirică. A fost tradusă în limba germană în 1887 și reprezintă un debut literar remarcabil al lui Vasile Alecsandri.