Introducere
Ion este personajul eponim din opera lui Liviu Rebreanu cu același nume „Ion”.
În această operă „Ion” reprezintă tipul țăranului legat profund de pământ, pentru el pământul fiind statut social și respectul semenilor săi.
Personajul „Ion” este un flăcău sărac care își dorește cu ardoare să ajungă în lumea bogaților cu pământuri multe.
Statutul lui Ion
Statutul social
Ca statut social, Ion este fiul lui Alexandru Pop Glanetașu și al Zenobiei, din satul ardelean, Pripas,un flăcău harnic dar sărac, care iubește nespus de mult pământul „pământul îi era drag ca ochii din cap”.
Statutul moral
Din punct de vedere al statutului moral, Ion este un bărbat harnic „iute și harnic ca mă-sa”, inteligent, încă din copilărie fiind un copil isteț, silitor, cuminte, dar mai apoi din prea multă dragoste pentru pământ și dorința de a avea cât mai mult, acesta devine viclean și brutal și încearcă cu orice mijloace să se îmbogățească „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleșindu-l”.
În ceea ce privește statutul psihologic, Ion este dominat de instinctul posesiunii, are o mentalitate care se modifică pe parcursul romanului, de la omul lacom, dornic de a avea cat mai mult pământ, care renunță la iubire pentru bogăție „Și pentru o muiere să rămân o viață calic?”, la omul care realizează că fericirea nu stă în lucrurile materiale „Ce folosuri atâtea pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume, nu e al tău?”.
Statutul fizic
Ca statut fizic, Ion este un flăcău frumos, cu fața osoasă și strălucitoare, pomeții ridicați, cu ochii „negri lucitori ca două mărgele vii” portret care se modifică pe parcurs odată cu modificarea stării sufletești a acestuia, dominat fiind de patima pământului „fața i se îngălbeni, fruntea i se zbârci de gânduri, ochii care îi ardeau parcă cu mai multă patimă și hotărâre”.
Modalitățile de caracterizare
Personajul „Ion” este caracterizat atât în mod direct cât și în mod indirect.
Caracterizare directă
Caracterizarea directă se face prin
- autocaracterizare „Parcă n-aș mai fi în stare…Las că-i bună Anuța! Aș fi o nătăfleță să dau cu piciorul norocului pentru niște vorbe”,de unde reiese caracterul premeditat al faptelor sale josnice,
- de către narator, care îl prezintă ca fiind „iute și harnic ca mă-sa”, o persoană care iubește munca și pământul „pământul îi era drag ca ochii din cap”
- de către alte personaje:
- Vasile Baciu îl vede sărăntoc și „calic țanțoș”,
- George îl vede „arțăgos ca un lup nemâncat”,
- preotul Belciug îl consideră „capul tuturor relelor din sat”, ca mai apoi după donarea pământurilor sale bisericii, să-l vadă „bun creștin”.
Caracterizare indirectă
Caracterizarea indirectă reiese din limbajul său, vestimentația sa, gesturile, faptele sale precum și din relațiile sale cu alte personaje, etc.
De exemplu din relațiile sale cu alte personaje:
- în relația cu Ana, când la horă era tandru „o strângea la piept pe Ana cu multă gingășie”, ca mai apoi să devină batjocoritor și să o lovească „cu sânge rece”.,
- în relația cu Vasile Baciu, Ion devine brutal, când acesta îl jignește făcându-l sărăntoc, hoț și tâlhar „îi clocotea sângele și parcă aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget ca să-l poată mai apoi sfârteca în bucățele”.
Concluzia
În concluzie, personajul eponim, Ion este un personaj tragic, care aparține clasei țăranilor săraci dornici de îmbogățire pentru a-și crește statutul social, dar modul pe care acesta îl alege de a dobândi pământurile devenind viclean și brutal îl face memorabil pentru literatura românească.
Obsesia lui pentru pământ fiind mai importantă decât valorile și demnitatea.