„Cele trei rodii aurite” este un basm clasic cules de celebrul scriitor român Petre Ispirescu. Acest basm face parte din colecția sa intitulată „Legendele și basmele românilor. Ghicitori și Proverburi”, publicată în 1872. Povestea începe cu un fiu de împărat care vede o bătrână mergând spre o fântână și, pentru a se amuza, aruncă o piatră care sparge vasul pe care bătrâna îl ducea. În schimb, bătrâna îi aruncă un blestem, spunându-i că până nu va găsi cele trei rodii aurite, nu se va putea căsători.
Fără ezitare, tânărul pornește în căutarea rodii aurite, cerându-și tatăl să-i pregătească trei rânduri de „haine de fier” pentru călătoria lungă. După un an de căutări fără succes, el decide să se întoarcă acasă. Însă, în drumul său, întâlnește mai multe personaje care îl ajută să găsească cele trei rodii aurite. În cele din urmă, el găsește cele trei rodii, dar trebuie să treacă printr-o serie de încercări pentru a le obține.
După ce reușește să obțină cele trei rodii, el descoperă că acestea conțin fete frumoase care, dacă sunt scoase din rodiile lor, mor. Cu toate acestea, el găsește o modalitate de a salva una dintre fete și, în cele din urmă, se căsătorește cu ea. Însă, țiganca care a provocat toate aceste probleme încearcă să îi facă rău fetei, dar în cele din urmă adevărul iese la iveală și fata se căsătorește cu fiul de împărat.
Această poveste clasică demonstrează talentul lui Ispirescu ca povestitor și păstrător al tradițiilor populare românești. În final, forțele binelui înving și povestea se încheie cu fericire, oferind cititorilor o lecție morală puternică.