Într-o dimineață însorită de primăvară, Grigore Băjenaru se trezește cu o dorință puternică de a revedea vechii săi colegi de liceu. Au trecut deja 15 ani de la absolvire și el simte că este momentul potrivit să se întâlnească din nou, să împărtășească amintiri și să sărbătorească împreună. Astfel, el inițiază un plan pentru a organiza o reuniune specială, numită „Cișmigiu et Comp”, o aluzie la celebrul roman „Les Misérables” de Victor Hugo.
Cu entuziasm și nerăbdare, Băjenaru începe să facă pregătirile necesare. Contactează toți foștii săi colegi de liceu și le comunică data și locul întâlnirii: Cișmigiu, grădina de vis a Bucureștilor, locul în care au petrecut atâtea momente frumoase în timpul liceului. Își imaginează cum vor fi întâmpinați, cum vor începe să vorbească despre vremurile bune și rele, despre profesori și întâmplări amuzante. Este sigur că va fi o reuniune memorabilă.
În ziua revederii, Băjenaru se grăbește să ajungă la Cișmigiu. Își amintește de drumurile pe care le făceau cu colegii săi, de glumele și râsetele pe care le împărtășeau în timpul plimbărilor. Ajunge în grădină și își găsește colegii, care îl așteaptă cu nerăbdare. În momentul în care îi vede pe toți, îi cuprinde o emoție puternică. Își amintește de poreclele amuzante pe care și le dădeau unii altora, de cum se strigau pe holurile școlii și cum se jucau pe terenul de sport.
Însă, în mijlocul reuniunii, Băjenaru primește o surpriză neașteptată. Unul dintre foștii săi colegi îi aduce manualele de școală, cele pe care le-au folosit cu atâta pasiune în timpul liceului. Dar, spre uimirea lui, descoperă că în manuale există două materii noi, pe care nu le-a studiat în timpul școlii. Aceasta îl face să se întrebe ce s-a întâmplat în acești 15 ani și cum au evoluat sistemul de învățământ și programa școlară.
În timpul reuniunii, Băjenaru află că unul dintre foștii săi colegi a obținut nota maximă la o teză și că a fost răsplătit cu un zece pentru compunerea sa excepțională. Acest lucru îl duce cu gândul la practica comună a elevilor de a-și atribui porecle profesorilor și de a le folosi în afara școlii. Își amintește cum un părinte a strigat din greșeală porecla unui profesor, „Crăcănel”, și cum acesta s-a enervat la culme.
La ora de limba română, elevii află că celebrul scriitor Alexandru Vlahuță a încetat din viață și li se cere să-și păstreze concentrarea pentru un concurs iminent. Băjenaru se străduiește să se concentreze, dar nu obține rezultatele dorite. Se clasează doar pe locul al treilea, ceea ce îl dezamăgește pe tatăl său, care spera că va obține un rezultat mai bun.
În următorii ani de liceu, Băjenaru se implică activ în viața școlii și își ajută colegii în diferite situații. Într-o zi, îl ajută pe un coleg să evite să fie chestionat la o materie dificilă, iar la ora de limba germană, râde împreună cu ceilalți când „Chiorul” face o glumă neașteptată.
În clasa a patra, Băjenaru are parte de un profesor de chimie care se așteaptă ca elevii să fie familiarizați cu materia, chiar dacă el însuși nu este capabil să efectueze experimente. Aceasta îl face să se întrebe cât de just este sistemul de învățământ și cât de bine sunt pregătiți profesorii.
În același timp, școala se bucură de o victorie obținută la un meci de fotbal. Băjenaru își amintește cum colegii lui sărbătoresc în culise, cum se îmbrățișează și se felicită unii pe alții. Este un moment de bucurie și unitate care rămâne întipărit în mintea lui.
La serbarea școlară, Băjenaru este ales să joace în piesa „Prometeu”. Este o onoare pentru el să fie selectat și este nerăbdător să își arate talentul. Scena este bine primită de către public, iar Băjenaru primește aplauze și felicitări pentru interpretarea sa. Însă, după aceasta, este invitat să imite profesorii în Cancelarie. Nu toți sunt amuzați de această performanță, iar Băjenaru își dă seama că umorul are limitele sale.
Pe măsură ce timpul trece, colegii lui Băjenaru descoperă talentul său literar și îl roagă să le scrie poezii. Această cerere devine o responsabilitate pe termen lung, iar Băjenaru se străduiește să le ofere colegilor săi creații de calitate.
Într-o excursie școlară, elevii se distrează și fac năzbâtii care devin subiectul discuțiilor în întreaga școală. Directorul intenționează să-i exmatriculeze pentru comportamentul lor, dar nu reușește să îi convingă pe toți. Băjenaru și colegii lui reușesc să scape de pedeapsă și își continuă studiile.
În final, elevii clasei autorului se reunesc în sala de clasă, așteptând cu emoție sosirea profesorilor pentru o revedere specială. Își aduc aminte de momentele frumoase și dificile pe care le-au trăit împreună și simt că legăturile lor s-au întărit în timp. Este o reuniune plină de emoție și recunoștință, în care toți își exprimă aprecierea față de profesori și colegi.
Astfel se încheie povestea lui Băjenaru și a colegilor săi din „Cișmigiu et Comp”. Romanul lui Grigore Băjenaru reușește să surprindă într-un mod original și detaliat experiențele liceale, aducând în prim-plan relațiile dintre elevi și profesori, dar și dinamica unei clase într-o perioadă plină de schimbări și descoperiri.