Fata babei și fata moșneagului – rezumat

A fost odată ca niciodată, într-un sat îndepărtat, două familii vecine, una cu un moșneag și cealaltă cu o babă. Aceștia aveau fiecare câte o fată, dar, din păcate, în ciuda faptului că locuiau atât de aproape, cele două fete erau total diferite una de cealaltă.

Fata moșneagului era un adevărat înger pământesc. Era cuminte, frumoasă, harnică și ascultătoare. Oricare ar fi fost sarcina pe care i-o dădea tatăl ei, ea o îndeplinea cu bucurie și încredere. Era iubită de toți cei din sat pentru bunătatea și modestia ei.

Pe de altă parte, fata babei era o adevărată povară pentru părinții ei. Era obraznică, urâtă, leneșă și rea la inimă. Ignora orice îndrumare și muncă și prefera să-și petreacă timpul în leneveală și răutăți. Nimeni nu o suporta și nimeni nu o iubea.

Intr-o zi, baba, nemaiavând răbdare cu fata ei, i-a cerut moșneagului să o alunge din casă. Cu inima grea, dar și cu dorința de a pune capăt nepotrivirii dintre cele două fete, moșneagul i-a spus fetei lui să plece în lume și să-și încerce norocul.

Astfel, fata moșneagului a pornit într-o călătorie plină de încercări și întâmplări. Pe drum, a întâlnit diferite entități în nevoie și a hotărât să le ajute. A reparat o fântână veche și secătuită, a bandajat cățelușa rănită găsită pe marginea drumului, a curățat un păr de viermi care infestase un pom și a lipit un cuptor să se poată găti în el.

Fiecare entitate pe care fata moșneagului o ajuta îi promitea că o va ajuta la rândul ei cândva în viitor. Fata a muncit din greu, dar nu pentru a primi recompense imediate, ci pentru a fi de ajutor și pentru a face bine în lume.

După o lungă călătorie, fata moșneagului a ajuns într-un loc sacru, numit Sfânta Duminică. Acolo, a continuat să muncească din greu pentru a-i arăta recunoștința față de entitățile pe care le ajutase în trecut. Sfânta Duminică, impresionată de bunătatea și perseverența fetei, i-a oferit un cufăr și i-a spus să aleagă un singur dar din el.

Fata moșneagului a ales cel mai mic cufăr și s-a întors acasă. Când a deschis cufărul, a descoperit că acesta era plin de bogății și de toate lucrurile de care avea nevoie pentru a-și trăi o viață fericită. Cuptorul îi oferea plăcinte calde și delicioase, părul îi oferea fructe proaspete și gustoase, fântâna îi oferea apă limpede și răcoritoare, iar cățelușa îi oferea mărgele strălucitoare.

Inspirați de succesul fetei moșneagului, fata babei și baba ei au hotărât să urmeze același drum. Au plecat în lume și au întâlnit aceleași entități în nevoie. Dar, spre deosebire de fata moșneagului, ele nu au vrut să le ajute. Au trecut pe lângă fântâna uscată, au ignorat cățelușa rănită și au trecut nepăsătoare pe lângă părul infestat de viermi.

Ajungând la Sfânta Duminică, fata babei și baba ei au muncit foarte puțin și au ales cel mai mare cufăr. Dar când l-au deschis, dinăuntru au ieșit lighioane înfricoșătoare, care le-au înghițit pe ele și pe toată răutatea lor.

Între timp, fata moșneagului a trăit o viață fericită și împlinită, beneficiind în continuare de ajutorul entităților pe care le-a ajutat în trecut. A înțeles că munca și bunătatea sunt recompensate în cele din urmă și că nu există nimic mai valoros decât a face bine în lume și a fi de ajutor celor din jur.

Astfel, povestea despre fata moșneagului și fata babei ne oferă o lecție despre valoarea muncii, a bunătății și a recompensei meritate. Ne arată că în viață, efortul și dedicarea ne pot aduce bucurie și fericire, în timp ce lenea și răutatea pot duce la pierderea tuturor lucrurilor prețioase.