Hanul Ancuței – rezumat

„Hanu-Ancuței” este o operă literară scrisă de Mihail Sadoveanu în anul 1928, care a marcat începutul unei serii de mari opere ale autorului. Această capodoperă este alcătuită din nouă povestiri, toate având ca loc de desfășurare Hanul Ancuței, un loc în care țăranii moldoveni se opresc pentru a se odihni și a povesti. Ceea ce face această creație remarcabilă este frumusețea limbii și farmecul stilistic, observația realistă a vieții oamenilor, explorarea romantică a sentimentelor și tainelor sufletului, precum și atmosfera poetică în care se desfășoară povestirile.

„Hanu-Ancuței” a fost comparat cu celebrul „Decameron” scris de Giovanni Boccaccio, datorită temelor variate ale povestirilor și faptului că fiecare poveste are un alt narator, dar toate se petrec în același loc. Această comparație evidențiază geniul lui Sadoveanu în a crea o lume complexă și fascinantă, în care personajele și poveștile se întrepătrund într-un mod ingenios.

Prima povestire, intitulată „Iapa lui Vodă”, ne poartă într-o vreme îndepărtată în care oamenii din Ţara-de-Jos se confruntă cu un exces de vin și decid să-l transporte în munți. Comisul Ioniță sosește la han călare pe un cal cu trei picioare și începe să povestească despre legătura sa cu o iapă și despre cum a obținut dreptate de la Vodă. Întâmplarea are loc pe vremea lui Mihai Vodă Sturza și implică o dispută pentru pământ moștenit. Comisul Ioniță ajunge la Curtea Domnească și descoperă că boierul cu care vorbise la han este de fapt Vodă însuși. Vodă îi face dreptate și Ioniță afirmă că, în caz contrar, ar fi sărutat iapa lui Vodă. Aceasta este legenda din spatele calului său roib, care se trage din Iapa lui Vodă.

A doua povestire, intitulată „Haralambie”, este relatată de călugărul Gherman, care călătorește spre Iași pentru prima dată. El povestește despre viața și faptele lui Haralambie, un haiduc necruțător care a provocat mari probleme boierilor și oamenilor. Domnitorul a trimis pe fratele lui Haralambie, Gheorghie, să-l prindă, iar acesta l-a găsit ascuns la Gherman. Haralambie este în cele din urmă capturat și decapitat, iar Gheorghie construiește o biserică în Iași în memoria lui. Gherman se roagă la biserica Sfântului Haralambie pentru iertarea păcatelor părinților săi.

A treia povestire, intitulată „Balaurul”, ne este relatată de Moș Leonte și se concentrează pe viața boierului Nastasă Bolomir, care s-a căsătorit de două ori și a fost bântuit de blesteme. Ultima sa soție, Irinuța, a avut o aventură cu Alexăndrel Vuza, iar când boierul a descoperit acest lucru, a încercat să-i ceară ajutorul zodierului pentru a citi viitorul. Zodierul îl avertizează pe Bolomir că Irinuța se va întoarce la Roman, iar în timpul confruntării, o forță misterioasă numită „balaurul” apare și îl pedepsește pe boier pentru acțiunile sale. Irinuța dispare, iar povestea rămâne ca o legendă.

„Fântâna dintre plopi” este o poveste melancolică despre Neculai Isac, un căpitan de mazâli, care se oprește la hanul Ancuței și se îndrăgostește de Marga, o frumoasă tânără țigancă. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste intensă și plină de pasiune, dar sunt separați de convențiile sociale și prejudecăți. În ciuda acestui fapt, se hotărăsc să se întâlnească în secret la fântâna dintre plopi, un loc retras și romantic. La întâlnirea lor, Marga îl avertizează pe Neculai cu privire la un complot pus la cale de unchiul ei și frații acestuia pentru a-i fura banii și calul. Ea îi dezvăluie că a fost constrânsă să-l atragă pe Neculai într-un loc pustiu pentru a-i permite să-i atace. Neculai reușește să scape, dar este rănit în timpul fugariei. Când se întoarce la hanul Ancuței, oamenii descoperă cu groază că Marga a fost ucisă de țigani și aruncată în fântâna dintre plopi. Neculai este cuprins de tristețe și regrete profunde pentru pierderea iubitei sale și pentru faptul că nu a putut ocoli tragica întors