Iarna bărbaților – rezumat

Volumul de nuvele intitulat “Iarna bărbaților” a fost scris de Ștefan Bănulescu și a fost publicat pentru prima dată la București în 1965. Ulterior, în 1971, au fost adăugate încă două nuvele, “Casa cu ecouri târzii” și “Vieți provizorii”, odată cu reeditarea volumului. Ediția finală, apărută în 1979, a inclus și poezii ale scriitorului, publicate sub titlul “Cântece de câmpie”.

Volumul conține opt nuvele: “Mistreții erau blânzi”, “Dropia”, “Satul de lut”, “Vară și viscol”, “Masa cu oglinzi”, “Gaudeamus”, “Vieți provizorii” și “Casa cu ecouri târzii”. Prima nuvelă este inspirată din motivul potopului biblic și explorează impactul revărsării Dunării asupra unei comunități. În “Dropia”, se pune accentul pe sentimentul ratării iubirii, în timp ce “Satul de lut” prezintă povestea unui personaj care încearcă să dezlege un mister din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. “Vară și viscol” și “Masa cu oglinzi” oferă perspective apocaliptice și iluzorii asupra haosului și deziluziei.

“Iarna bărbaților” oferă o perspectivă asupra tranziției literare din perioada realismului socialist către un nou model de tradiționalism în literatura română. Scriitorul explorează tematici arhaice, magice și precreștine, iar în proza sa, elementul real se transformă în mit și simbol, creând un univers dominat de mister și imaginar.