Intr-o dimineata racoroasa de toamna, satul Dobreni era cuprins de agitatie. O ceata de tâlhari care hărțuiau comunitatea fusese, în sfârșit, prinsa. Oamenii erau bucuroși ca legea le-a facut dreptate si ca nu vor mai fi terorizati de acesti infractori. Ultima victima a tâlharilor fusese preotul Iancu din Podeni, un om blând si iubit de toata lumea. Preotul fusese legat si jefuit, iar satul era revoltat de aceasta nelegiuire. Dar, în mod surprinzator, tâlharii nu-i luasera si animalele scumpe pe care le avea. Aceasta a ridicat semne de intrebare in randul localnicilor.
Preotul Iancu era un om cu o minte sclipitoare si un spirit de aventura. El vazuse cum tâlharii jefuiau si ucideau oameni nevinovati si hotarase sa faca ceva pentru a-i opri. Asa ca el insusi devenise capul acestei bande de infractori, iar jefuirea sa fusese doar o punere in scena pentru a-si pastra aparentele. Iancu era constient ca, acum, tovarasii sai de infractiune il puteau trada in fata autoritatilor, mai ales ca erau supusi torturii.
Intr-o seara, preotul Iancu s-a hotarat sa se destainuie fratelui sau, neica Stavrache, hangiul din sat. Acesta era un om bun si iubitor, mereu pregatit sa ajute pe cei din jur. Iancu i-a spus fratelui sau adevarul despre activitatile sale ilegale si despre pericolul in care se afla acum. A fost un moment tensionat, dar Stavrache a inteles ca trebuie sa-l ajute pe fratele sau sa scape de aceasta situatie periculoasa.
In aceeasi seara, o trupa de voluntari care mergeau la razboi, catre Dunare, a poposit la hanul lui Stavrache. Acesta a vazut o oportunitate de a-l ajuta pe fratele sau. Astfel, in secret, el l-a tunso si i-a ras barba lui Iancu, schimbandu-i complet infatisarea. Dimineata, l-a prezentat pe Iancu sub numele de Iancu Georgescu si a aranjat ca si el sa fie luat in trupa de voluntari.
Timpul a trecut, iar Stavrache a primit o scrisoare de la fratele sau, care ii spunea ca se afla bine si ca a facut multe fapte de vitejie la razboi. Cu toate acestea, Stavrache se ingrijora ca fratele sau se va intoarce si isi va cere averea inapoi, mai ales ca tâlharii nu mentionasera nimic despre el. Teama si nelinistea lui Stavrache s-au intensificat odata cu incheierea razboiului si cu luarea Plevnei.
Intr-o zi, Stavrache a primit o alta scrisoare care il informa ca sublocotenentul Iancu Georgescu murise pe campul de lupta. Cu toate acestea, temerile lui Stavrache nu au disparut. El s-a dus la un avocat pentru a se asigura ca, in lipsa unei sotii sau a unor copii din partea fratelui sau, el este singurul moștenitor legal al averii. Avocatul i-a confirmat ca Stavrache este, intr-adevar, singurul mostenitor al fratelui sau.
Dar Stavrache era bântuit de cosmaruri in care fratele sau reaparea sub diferite infatisari, incercand sa-si recupereze averea. El se simtea vinovat pentru ca l-a trimis pe fratele sau la razboi, unde isi pierduse viata. Moștenirea fratelui sau continua sa-l bântuie pe Stavrache, chiar si dupa cinci ani de cand acesta stapanea averea.
Intr-o seara, Stavrache s-a hotarat sa iasa din han si sa se plimbe prin sat. Pe drum, a intalnit o fetita saraca care vindea gaz si tuica. Stavrache i-a cumparat un strop de gaz si un pahar de tuica, dar a refuzat sa-i dea si un covrigel. Fetița saraca era dezamagita, dar Stavrache nu s-a putut abtine sa nu simta ca i-a facut o nedreptate.
Mai tarziu, pe drum, doi calatori i-au cerut lui Stavrache adapost pana dimineata. Hangiul a fost de acord si le-a oferit un loc in hanul sau, dar a refuzat sa imparta cu ei mancarea pe care o avea. Calatorii au plecat mai departe dimineata, dar Stavrache s-a simtit vinovat pentru ca nu le-a oferit mai multa ospitalitate.
Moștenirea fratelui sau continua sa-l bântuie pe Stavrache, chiar daca trecusera cinci ani de cand acesta stapanea averea. El se simtea vinovat pentru ca l-a trimis pe fratele sau la razboi si pentru ca a profitat de situatie pentru a-si imbogati viata.
Aceasta poveste ne arata cum războiul poate afecta profund mintea umana si relatiile dintre oameni. Stavrache era prins intr-o lume dominata de obsesii, de frica de a-si pierde averea si de remuscari legate de modul in care a actionat fata de fratele sau. El traieste cu teama ca fratele sau se va intoarce si isi va cere averea inapoi, chiar si dupa moartea sa.
Conflictul intern in care este prins Stavrache ne arata impactul profund al războiului asupra psihicului uman si asupra relatiilor dintre oameni. El isi petrece noptile in coșmaruri si zilele in teama, semnificand cum evenimentele externe, in special un conflict armat cu moarte, frica si incertitudine, pot afecta cu adevarat individul.
Aceasta poveste ne invata ca războiul nu are doar efecte devastatoare asupra vietilor si proprietatilor oamenilor, ci si asupra mintii si sufletului lor.