Inimi cicatrizate – rezumat

“Inimi cicatrizate” este un roman scris de Max Blecher, un reprezentant al mișcării literare suprarealiste din România. Publicată pentru prima dată în 1937, această operă de dimensiuni relativ reduse împarte adesea un singur volum cu un alt titlu cunoscut al autorului, “Întâmplări din irealitatea imediată” (romanul de debut al lui Blecher).

Acțiunea romanului este relatată la persoana a treia, oferind astfel o iluzie de obiectivitate într-o lucrare vădit subiectivă. Protagonistul, Emanuel, reprezintă un alter-ego al autorului și a fost marcat de boala tuberculozei spinale care i-a curmat existența la vârsta de douăzeci și opt de ani.

Emanuel, student la Paris, este tratat la sanatoriul din Berck-sur-Mer, Franța, unde acceptă internarea rapid. Atmosfera din sanatoriu este descrisă ca fiind apăsătoare, iar naratorul acoperă fiecare etapă a experienței dureroase a personajului, începând de la diagnosticare și până la retragerea acestuia în sine.

Pe parcursul internării sale, viața lui Emanuel se schimbă complet. Procesul este surprins foarte bine în roman, ilustrând cum o parte din viața lui a dispărut și a fost înlocuită de o amărăciune calmă și dureroasă. Această amărăciune îl însoțește pe Emanuel până la finalul existenței sale.

Romanul relatează experiența lui Emanuel în sanatoriu, unde se împrietenește cu alți pacienți și face plimbări care favorizează procesul de reflecție. Atmosfera stranie din sanatoriu îl distrag pe Emanuel, iar experiențele pacienților sunt reflectate în mod unic în acest spațiu izolat de lume.

Cu toate dificultățile sale, Emanuel se îndrăgostește de Solange, o fostă pacientă a sanatoriului. Acest episod dezvăluie adevărata stare a personajului, arătând cum emoția și entuziasmul inițial se transformă într-un dezgust aparent față de lumea din jurul său.

În concluzie, “Inimi cicatrizate” este considerată o capodoperă a literaturii române. Inspirată din suferința autorului, cartea lui Blecher a fost apreciată de critici și de alți scriitori. Existenta lui Blecher, mereu aproape de moarte, a fost descrisă ca “o viață pe dos” și o contradicție a ideii cum că boala umilește.