Iona – Comentariu Bac

Iona – de Marin Sorescu

Opera „Iona” face parte din trilogia „Setea muntelui de sare” alături de piesele „Paracliserul” și „Matca”, a fost scrisă în anul 1965 și publicată apoi în anul 1968, fiind piesa de debut a autorului.

Deși este subintitulată „Tragedie în patru acte” , piesa abordează o problematică serioasă, totuși aceasta are și numeroase accente ludice, parodice sau comice.

Chiar dacă textul este simplu, piesa poate fi interpretată multiplu.

Datorită coincidenței între numele personajului principal și cel al profetului biblic, piesa „Iona” , a fost considerată o parabolă dar și o parodie a mitului biblic.

Marin Sorescu a fost un scriitor român, poet, dramaturg, traducător, membru titular al Academiei Române.

Titlul piesei indică legătura directă cu fabula biblică.

Dincolo de aceasta, „Iona” este un nume construit parodic din doi termeni: „Io – stăpân și domn” și „na – ia’‘ în limbajul popular, ceea ce sugerează negarea domnului. Acest lucru înseamnă că pentru personaj, pierderea numelui înseamnă conștiința singurătății, deci disperarea.

Tema operei este o meditație asupra destinului exisistențial uman, iar ideea principală este faptul că viața este un labirint plin de capcane, în care omul este trebuie să lupte pentru a-și regăsi identitatea pierdută.

Structura operei

Opera este o tragedie compusă din patru tablouri, în sens conotativ, reprezentând tragedia tuturor indivizilor.

Tabloul I

Personajul Iona este stăpân al mării și visează ca orice pescar să prindă peștele cel mare.

Ghinionist la pescuitul în mare, se iluzionează că este îndemânatic și îsi aduce de acasă un acvariu în care aruncă undița în fiecare duminică.

În acest joc al simulării al propriei profesii, personajul își pierde treptat conștiința propriei identități și se transformă în pește: „Noi, peștii înotăm printre nade atât de repede încât părem gălăgioși.” Ca pește va fi înghițit de un alt pește enorm (kit), repetând povestea prototipului său biblic.

Tabloul al II -lea

Ajuns în labirintul de carne al unui pântec uriaș, Iona își învinge teama prin cuvânt:„Fac ce vreau. Vorbesc. Să vedem dacă pot, să și pot. Să îmi țin gura…nu mi-e frică.”

Conversând cu dublul său fictiv, el își exersează umorul, când este serios, când este glumeț.

Nu se simte pedepsit și se instalează confortabil în burta peștelui, chiar leagă un dialog serios cu acesta: „măi mustețea”

Când activ, când gânditor, el totuși încearcă să se elibereze, mai întâi prin cuvânt, și mai apoi prin faptă, găsește un cuțit, cu care se joacă.

Devenind gânditor, începe să aibe nostalgia unui spațiu sigur și visează să construiască o barcă de lemn în mijlocul mării, pe care să se odihnească pescărușii obosiți de zbor, sau „un lăcaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.”

Tabloul al III-lea

Iona își continuie reflecțiile despre viață și moarte.

La un moment dat devine voluntar și încearcă să iasă din captivitate dar tentativele sale repetate de a depăși limitele unui orizont sunt inutile: trece din burta unui pește în burta altui pește.

Apar la un moment dat doi pescari figuranți muți și surzi, care sugerează drama unei existențe mediocre copleșită de automatisme și lipsită de idealuri și frământări.

Dorința de libertate a personajului, îl face să-și imagineze un scenariu mitic la revenirii la timpul oroginar, purificator, de aceea își aduce aminte de mama și îi spune: „mamă m-ai naște-mă odată, naște-mă mereu.”

Tabloul al IV-lea

Aflat în gura ultimului pește spintecat, Iona descoperă că toate „lucrurile sunt pești”.

În această situație el trece dintr-o burtă în altă burtă la nesfărșit. Îl cuprinde disperarea și se decide să o ia în altă direcție, așa își spintecă propriul abdomen.

Sinuciderea poate semnifica moartea lui Iona tatăl, și nașterea lui Iona fiul, prin ultima lui replică „răzbatem noi cumva la lumină”.Ambiguitatea victoriei sau a înfrîngerii rezultă din faptul că limita este implacabilă, în timp ce conștiința este ireductibilă.

Gestul ultim neașteptat nu este decât o încercare de evadare din carceră, o modalitate de interiorizare după ce efortul de delimitare exterioară eșuase.

În concluzie, opera „Iona’‘ este o piesă de mare valoare a teatrului modern, situarea în atemporal și demitizarea fiind aspectele specifice ale acestuia.

Este o capodoperă postmodernistă care se încadrează în curentul literar numit postmodernism.