Introducere
„Joc Secund” este o poezie scrisă de Ion Barbu, publicată în 1930 și face parte din volumul cu același nume.
Această operă se încadrează în curentul modernist, Ion Barbu fiind un exponent de seamă al modernismului românesc.
Ale sale poezii sunt originale și reprezintă ermetismul, o variantă extremă a curentului modernist, care este caracterizat de crearea unor metafore complexe, încifrarea mesajului poetic sau construcții sintactice nonconformiste
Titlul
În primă instanță această poezie a fost publicată fără un titlu anume, unii critici literari referindu-se la aceasta prin versurile „Din ceas, dedus”, aceasta fiind versurile primei strofe.
Titlul de „Joc Secund” i-a fost atribuit in anul 1964, de către editori, acest titlu fiind același cu titlul volumului de pozii în care a fost publicat.
Conform opiniei criticului Tudor Vianu, cuvântul „joc” inseamnă „o combinației a fanteziei, liberă ca orice tendință practică”.
Din punctul de vedere al poetului, poezie este în sine o copie a realității, un joc secund, filtrat de propria-i imaginație.
Tema
În cazul poeziei „Joc secund”, tema este caracteristică curentului modernist și este reprezentată de ideea autocunoașterii dar și de conceptul de artă ca reflecție purificată a realității.
Prin această poezie, Ion Barbu, își exprimă propria-i viziunea asupra artei și rolului artistilui, scoțând în evidență strânsa legătură dintre lumea concretă și lumea ideilor.
Această poezie este structurată în două secvențe lirice și acestea reliefează două aspecte importante ale realității: cea omenească și cea a ideilor.
Prin folosirea motivului oglinzii, Ion Barbu transmite faptul că arta este un proces complex de introspecție și remodelare a realității, transformând elemente concrete în concepte abstracte.
Poetul transmite faptul că arta adevărată își trage inspirația din realitatea concretă și cei ce nu pot înțelege acest lucru sunt considerați artiști falși care nu înteleg lumea înconjurătoare.
Comentariu pe strofe
Prima secvență lirică are un caracter descriptiv și este eliptică de predicat. În prima strofă, Ion Barbu își spune părerea despre creația lirică, o părere similara cu cea a lui Platon, conform căreia lumea este alcătuită din realitatea înconjurătoare.
Cu ajutorul sintagmei „calma creastă”, poetul descrie imaginea lumii iar apoi prin sintagma „adâncul crestei”, acesta exprimă realitatea ideilor. Așadar, arta și implicit poezia reprezintă o dublură a idelilor iar poetul are rolul esențial de a separa și de a lega arta cu ideile.
Conexiunea aceasta este realizată de Ion Barbu prin motivul oglinzii, folosită ca mijloc de autoanaliză, cu obiectul de a reflecta imaginea lumii înconjurătoare, prin metafora „grupurile apei”.
Totodată, Ion Barbu respinge formele tradiționale ale artei prin construcția primei strofe care este eliptică de predicat cât și prin metafora înecării „cirezilor agreste”.
A doua strofă corespunde celei de-a doua secvențe lirice și începe cu invocația „Nadir latent!”, aceasta exprimând viziunea lui Ion Barbu despre rolul poetului în societate.
Conform lui Ion Barbu, rolul artistului, exprimat prin eul liric, este acela de a rezumat ideile și de a due poezia pe noi culmi, trăgându-și inspirația din realitate ce îl înconjoară. Așadar, sursele de inspirație trebuie să fie căutate și să provină din realitatea concretă și nu din universul ideilor.
Așadar, „Nadir latent!” este o invocație folosită ca metaforă-simbol pentru artist, reprezentând puterea subconștientului, care are magnifica capacitate de producere a operelor de artă.
Numai cei care urmăresc rețeta aceasta sunt apți să creeze artă, iar cei care se abat de la ea nu vor crea decât simple imitații care nu pot fi denumite opere de artă.
În concepția lui Ion Barbu, această idee este exprimată prin sintagma „zbor invers le pierzi”.
Elemente de prozodie
„Joc secund” este o poezie structurată în două secvențe lirice. Aceste două secvențe lirice corespund celor două strofe ale poeziei. Rima este încrucișată, ritmul iambic și măsura variabilă, oscilând între 13-14 silabe.
Figuri de stil
În prima strofă întâlnim sintagme care conține figuri de stile diferite, precum: „ceas dedus”, „calmei creste ”, „mântuit azur” sau „un joc secund mai pur” care dă și titlul poeziei. Acestea au rol de metafore inversate dar și de epitete.
În a doua strofă găsim o sumedenie de figuri de stil:
- metafore
- „harfe răsfirate”,
- „nadir latent”,
- „zbor invers”.
- epitete
- „harfe răsfirate”,
- „clopotele verzi”
Poezie modernistă
Modernismul – curent literar apărut în perioada interbelică care este caracterizat folosirea unui limbaj ambiguu, versul alb, măsura variabilă dar și prin diferențierea față de lirismul tradițional.
Modernismul se opune tradiționalismului și promovează libertatea de exprimare și originalitatea.
Fața de tradiționalism, care discută preponderent despre teme rurale și religioase, modernismul aduce în prin plan teme din viața urbană precum dragostea, creația, setea de cunoaștere sau echilibrul originar.
Prin metaforele și neologismele folosite de Ion Barbu, împreună cu modul de compunere a frazelor, este reliefată apartenența poeziei „Joc secund” la modernism și respingerea formelor tradiționale de artă.
Concluzie
În concluzie, „Joc secund” este una dintre cele mai importante și reprezentative poezii ale curentului modernist românesc.
Ion Barbu descrie procesul creator al artistului, în încercarea de a da naștere unor adevărate opere de artă, care ies din tiparele convenționale.
Viziunea modernistă a lui Ion Barbu reflectă ideea creării prin explorarei sinelui, aceasta fiind unicul mod prin care s-ar putea atinge cea mai pură formă de artă.