Județ al sărmanilor – rezumat

Din întunericul căminului, de lângă foc, s-a ridicat un om cu un aspect de mahala și s-a arătat în lumina flăcărilor, pasind legănat. Cu pași nesiguri, s-a apropiat de focul lăutarului, lumina acestuia dezvăluindu-i chipul obosit. Privind la hainele lui și la felul în care vorbea, oaspeții hanului și-au dat seama că acest individ era un cioban de la munte. Numele lui era Costadin Motoc. Dar Costadin nu era doar un cioban obișnuit. În spatele aspectului său modest se ascundea o poveste incredibilă, plină de trădări, iubiri interzise și răzbunări cumplite.

Brusc, râsul l-a cuprins pe Costadin, deoarece un prieten îi spusese că, dacă ajunge la hanul Ancuței, trebuie să se îmbete și să nu povestească nimănui ce s-a întâmplat în aceste meleaguri. Cu toate acestea, ciobanul a hotărât să încalce această regulă și să-și împărtășească povestea. Era timpul ca adevărul să iasă la lumină.

În acele vremuri, exista un boier văduv numit Raducan Chioru, care avea o slăbiciune pentru femei. Până în ziua aceea, prietenul nostru râsese de obiceiurile boierului, dar când a aflat că acesta se îndrăgostise de soția sa, Ilincă, nu mai râdea. Era un șoc pentru el să descopere că boierul, în loc să-și plângă soția decedată, se îndrăgostise de o altă femeie, și anume de Ilincă.

Prietenul nostru era în acel moment cu sania și a lăsat-o în mijlocul drumului, spunând că vrea să verifice testemul roșu pe care i l-a dat boierul. Femeia, neștiind cine este, l-a bătut, dar în cele din urmă, Ilincă a înduplecat-o și ea i-a cerut iertare. Era clar că femeia era nefericită în această căsnicie nefericită.

Apoi, omul și-a dus sania să o descarce de saci la hambar, iar apoi s-a dus la curtea boierului să se plângă la gramatic. Cu toate acestea, în loc de gramatic, a apărut boierul însuși, spunând că nu este bine să-și bată soția, pe care o văzuse la fereastra uneia dintre camere. Boierul a hotărât să-i dea o lecție pe măsură lui Ilincă, prinse capul lui în gard, apoi îi legă picioarele la un butuc, lăsându-l într-o colibă cu ochii iritați de fumul de ardei. În cele din urmă, l-a băgat cu picioarele în apă înghețată din fântână. Era o pedeapsă nemiloasă, care-i aducea aminte lui Ilincă de umilințele și suferințele prin care trecuse.

După toate aceste evenimente tragice, omul a plecat în munți și a devenit cioban. Își găsise liniștea și pacea în natură, departe de răutățile oamenilor. Își petrecea zilele cu turmele de oi, contemplând frumusețea muntelui și ascultând cântecul vântului. Era fericit în singurătatea lui.

Dar soarta avea să-l aducă din nou în contact cu lumea întunecată a oamenilor. Într-o zi, Vasile cel Mare, un hoț notoriu, a venit cerând adăpost. Cei doi au devenit prieteni rapid, iar ciobanul i-a spus povestea sa. Hoțul i-a spus că trebuie să se răzbune, și astfel au mers în ziua slujbei în satul unde s-au întâmplat evenimentele. Era momentul ca boierul să plătească pentru toate suferințele pe care le provocase.

Când boierul a ieșit din biserică, Vasile s-a prezentat și i-a spus că vor face „judet” după obiceiurile locului, deoarece doar Dumnezeu putea judeca. După ce i-au reamintit boierului ce i-a făcut soțului său Ilincă, cei doi l-au atacat și l-au înjunghiat. Cei prezenți nu au intervenit și au fost de acord cu Vasile cel Mare. Erau obosiți de nedreptățile boierului și își doreau o schimbare în viața lor.

Apoi, au lăsat o pungă cu opt galbeni pentru biserică și s-au întors în munți. Povestea lui Costadin Motoc ajunsese la final. Ciobanul și hoțul se desparteau, fiecare urmându-și propriul drum în căutarea fericirii și a răscumpărării.

După povestire, ciobanul s-a retras liniștit la locul său de pe munte, lăsând oamenii de la han să reflecteze asupra întâmplărilor uluitoare pe care le-au auzit. Povestea lui Costadin Motoc rămânea în inimile lor ca un avertisment despre consecințele acțiunilor noastre și despre puterea răzbunării.