Legenda ciocârliei – rezumat

“Legenda ciocârliei” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, un scriitor român important și un lider al mișcărilor revoluționare de la 1848. Aceasta a fost concepută între 20 aprilie și 2 mai 1875 și a fost publicată pentru prima dată în revista “Convorbiri literare” în același an.

Poezia începe cu un motto inspirat din versurile populare despre ciocârlie, iar apoi prezintă povestea Liei, o fată de împărat cu o frumusețe uluitoare, care se îndrăgostește de Soare. Ea pornește în căutarea lui, călărind pe calul ei, Graur, și călătorind prin lumea întreagă, ajungând în cele din urmă pe insula unde locuiește Soarele.

Pe insulă, Lia se întâlnește cu mama Soarelui, care îi spune că singura modalitate prin care își poate redobândi vederea este să fie iubită de propriul fiu. Însă, când Soarele ajunge acasă și își petrece noaptea alături de Lia, uită de datoriile sale și întreaga lume este în flăcări. Mama Soarelui, recăpătându-și vederea, o blestemă pe Lia înainte să moară. Cu toate acestea, sufletul fetei ia forma unei ciocârlii, care cântă mereu înălțându-se cât poate de sus, exprimându-și astfel dorul pentru Soare.

Această legendă fantastică explorează legătura dintre soare și ciocârlie, și impresionează prin farmecul și continuitatea sa. Alecsandri a reușit să valorifice tezaurul folcloric al poporului român în această operă, inspirându-se din creațiile populare și dezvoltând o preferință pentru legendele etiologice.