Introducere
Modurile de expunere – reprezintă procedeele pe care le folosește autorul in operele literare pentru reda fenomene, fapte, întâmplari, personaje, etc.
Acestea sunt:
- narațiunea
- descrierea
- dialogul
- monologul
Narațiunea – este modul de expunere prin care se aduce la cunoștința cuiva o întâmplare sau o succesiune de întâmplări, reale sau imaginare, care sunt atribuite unor personaje, intr-o ordine temporală. Este un mod de expunere specific genului epic, se petrece intr-un cadru spațio-temporal, dintr-o perspectiva narativă, are loc o acțiune realizată de anumite personaje.
Perspectiva narativă – reprezintă punctul de vedere din care este relatată acțiunea, este vocea naratorului.
Perspectiva narativă este de două feluri:
- Obiectivă: realizată la persoana a-III-a de către un narator obiectiv, omniscient, care nu se implica afectiv ( sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale obiectivității- verbe și forme pronominale la persoana a-III-a).
- Subiectivă: realizată la persoana I de către un narator subiectiv, narator-personaj ( sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale subiectivității- verbe și forme pronominale la persona I sau a-II-a).
Procedeele specifice naratiunii sunt:
- înlanțuirea -în care episoadele narative sunt prezentate după principiul cronologic.
- alternanța – în care se prezintă alternativ două episoade narative.
- inserția – în care se prezintă o narațiune inclusă in altă narațiune.
Tipuri de narator după anumite criterii –
- după relația cu celelalte instanțe ale comunicarii, avem:
- naratorul extradiegetic – nu se proiecteză în discurs și relatează întâmplările la persoana a-III- a.
- naratorul intradiegetic – se proiectează în discurs și relatează întâmplările prin mărcile lexico-morfologice la persoana I.
Diegeza – prezintă înlănțuirea faptelor și a întâmplărilor.
- dupa tipul de perspectivă narativă prezentă, avem:
- narator omniscient – naratorul care știe totul despre personaje.
- narator uniscient – naratorul care privește personajele din exterior.
Focalizare narativă (viziune) – reprezintă perspectiva din care sunt percepute evenimentele narate.
Tipuri de focalizare
⦁ focalizare internă – întâlnim un narator intradiegetic, se identifică cu un personaj sau adoptă punctul de vedere al acestuia.
⦁ focalizare externă – narator extradiegetic, care se află în ipostaza de martor sau observator al evenimentelor, din exterior.
⦁ focalizare zero – presupune prezența unui narator omnistient și omniprezent, narator extradiegetic
⦁ focalizare multiplă( pluriperspectivism) – întâlnim prezența mai multor naratori.
Dialogul – Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directă, conversația dintre personaje, pentru a evidenţia gândurile şi sentimentele acestora. Dialogul este format din replici, ca semne ortografice și de punctuație specifice foloseste liniuța de dialog, două puncte.
Exista trei tipuri de replici:
⦁ formule de inițiere (bună ziua, salut, bună seara, etc.)
⦁ formule de menținere (desigur, te ascult, etc.)
⦁ formule de încheiere (la revedere, cu bine, etc.)
Dialogul poate fi prezentat in două feluri:
- conversaţia informală, fără reguli stricte, fără limitări de temă sau cadru.
- conversatia formală– restricţii cu privire la cadru, tematică şi finalitate.
Descrierea – este un mod de expunere prin care se prezintă trăsăturile caracteristice în amănuntele lor specifice ale unui colț din natură, ale unui peisaj, fenomen al naturii, portretul unui personaj, o stare sufletească. Întalnim opere literare construite exclusiv prin descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. În alte cazuri, descrierea poate apărea în cadrul narațiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete.
Descrierea este de două feluri:
- de tip tablou (descrierea unei furtuni, unui lac,etc.)
- de tip portret (enumerarea trăsăturilor fizice și morale ale unei persoane).
Monologul – este modul de expunere care permite personajului să-și analizeze adevăratele sentimente și adevăratele cauze ale faptelor sau gesturilor sale, textul fiind scris la persoana I.