Era odată un bărbat căsătorit care trăia într-un sat liniștit alături de soția sa și de soacra sa. Acest bărbat, deși era destul de isteț, se confrunta mereu cu situații exasperante, cauzate de prostia oamenilor din jurul său.
Într-o zi, bărbatul a ieșit din casă, lăsându-și soția și soacra acasă. În timp ce se îndepărta, soția sa a început să se teamă că un drob de sare de pe horn ar putea cădea și să rănească copilul lor. Împreună cu soacra, au început să se jelească și să plângă, anticipând o tragedie care nu avea cum să se întâmple.
Când bărbatul s-a întors acasă și a aflat ce se întâmplase, a rămas uimit de prostia lor. A hotărât să plece în lume, cu speranța de a găsi oameni mai proști decât familia sa, astfel încât să se poată întoarce acasă cu inima ușurată.
Pe parcursul călătoriei sale, bărbatul a întâlnit o serie de personaje care ilustrau diferite forme de prostie. Într-un sat, a dat peste un om care încerca să „transporte” soarele în casa sa cu ajutorul unui oboroc, pentru a avea lumină. Bărbatul i-a sugerat simplu să spargă o parte din acoperiș pentru a lăsa lumina soarelui să intre în casă, rezolvând astfel problema.
Mai târziu, bărbatul a ajuns într-un alt sat unde un rotar încercase să scoată un car întreg printr-o ușă prea îngustă, în loc să-l demonteze și să-l scoată bucata cu bucata. Bărbatul l-a ajutat, arătându-i cum să demonteze și să remonteze carul, rezolvând astfel problema.
În continuare, bărbatul a întâlnit un om care încerca să arunce nuci în pod cu un țăpoiu, și un altul care încerca să tragă o vacă pe o șură pentru a o hrăni cu fân, în loc să aducă fânul jos la vacă. În ambele situații, bărbatul a oferit soluții simple pentru a rezolva problemele aparent complicate ale oamenilor.
Prin aceste întâmplări, autorul Ion Creangă satirizează tendința umană de a complica lucrurile și de a nu găsi soluții simple la probleme simple. El ne arată că prostia umană este un fenomen larg răspândit și că ne confruntăm mereu cu astfel de situații absurde.
La finalul călătoriei sale, bărbatul s-a întors acasă, conștientizând că, deși familia sa poate fi naivă, prostia omenească este pretutindeni. S-a resemnat cu situația sa și a învățat să aprecieze pe cei dragi așa cum sunt, cu toate defectele lor.
Prin această povestire, Ion Creangă ne oferă o reflecție amuzantă și profundă asupra naturii umane. El ne subliniază cu umor și tandrețe absurditatea comportamentelor iraționale și a prostiei omenești, într-o încercare de a ne face să ne gândim mai mult la modul în care ne raportăm la problemele noastre și la ceilalți.