Într-un univers alternativ, povestea noastră începe într-o dimineață însorită din anul 1973. Radu A. Grintu și Zare Popescu, doi prieteni buni, se întâlnesc pe o bancă într-un parc liniștit, cu gândurile lor rătăcite în labirintul trădării și consecințelor acesteia în viețile oamenilor.
Radu, un profesor de limba și literatura română, își dorea să se dedice teatrului și să devină un mare regizor, în timp ce Zare, absolvise liceul și era în căutarea Anei, o tânără misterioasă pe care o văzuse acum doi ani la un eveniment organizat de Casa de Copii.
Ana era o fată de 18 ani, cu o origine mixtă – tatăl ei era sas, iar mama se identifica ca fiind evreică și vorbea fluent maghiara. Zare își petrecuse ultimii doi ani căutând-o în fiecare colț al orașului, încercând să înțeleagă și să descopere adevărul despre ea și familia ei.
Într-o secțiune intitulată „F. Zmeura de câmpie”, povestea se mută pe câmpul de luptă din Kiev, Cehoslovacia. Soldații români se întorc acasă după lupte grele cu germanii, fiind priviți ca adevărați eroi. Însă vestea că ar putea fi trimiși să lupte în Orientul Îndepărtat împotriva Japoniei începe să circule și să le dea bătăi de cap.
Autorul ne surprinde aducând în poveste texte-documente despre impactul devastator al bombei de la Hiroshima, folosind tehnicile de intertextualitate des întâlnite în romanele postmoderne. Astfel, amestecul de realitate și ficțiune se îmbină într-un mod inedit, aducând o perspectivă nouă asupra evenimentelor.
În secțiunea „J. Grintu Anton – infanterist marin”, suntem introduși în viața lui Anton Grintu, un om cu o existență tumultoasă. El este implicat în Marina Calareata și lucrează ca ucenic în fabrica de oglinzi a lui Gogu Dumitrescu. Soția sa, Speranta, moare, iar el este trimis la Sulina, la Marina, unde trebuie să rămână timp de doi ani.
Zare Popescu, în căutarea sa zestrea Ana, vede farul de la Sulina ca pe un simbol al speranței și izolării. Insula mică pe care se află farul este aproape de uscat, dar apa este adusă cu vase, iar în timpul războiului, aprovizionarea cu apă și mâncare este oprită din cauza bombardamentelor flotei rusești.
Basmele joacă un rol important în poveste și sunt „decupate” după animale, precum peștii pe care Anton îi prindea cu mâna sau șerpii care dădeau numele insulei pe care o păzeau ca soldați. Aceste povestiri aduc o atmosferă magică și misterioasă în narațiune, completând tabloul complex al vieților personajelor.
În secțiunea „T. Raportul complet al ‘comisiei Gelu Popescu’”, descoperim intriga și complexitatea poveștii prin stilul unei cronici. Zare Popescu este fiul unui învățător pe nume Popescu, care avusese un alt fiu, Niculae, pe care îl abandonase. Bătrânul Popescu încearcă să-l convingă pe Florea să aibă un nepot, dar soția, Speranta, se îmbolnăvește psihic înainte de nașterea lui Zare.
Autorul explorează tema autorității scriitorului și a legăturii dintre realitate și ficțiune prin prezența sa în text. Zare Popescu devine conștient că este un personaj fictiv, iar autorul decide să-l transforme într-o creație a sa. Astfel, el evoluează independent, încurcând granița dintre ficțiune și realitate în stilul „noului roman”.
Prin intermediul acestui mod alternativ de povestire, ne este oferită o perspectivă mai lungă, mai detaliată și mai complexă asupra poveștii și personajelor sale. Într-un mod original, autorul ne invită să explorăm teme profunde și să ne întrebăm despre legăturile dintre ficțiune și realitate în propriile noastre vieți.