Flori de mucigai – de Tudor Arghezi
Poezia „Flori de mucigai’‘ de Tudor Arghezi, a apărut în anul 1931, în volumul cu același nume.
Este un poem programatic, o artă poetică de mare valoare.
Poezia este inspirată din experiența trăită de poet în închisoarea Văcărești, închis din motive politice.
Tudor Arghezi – a fost un mare poet , prozator și jurnalist român. Poetul a scris poezie, proză, teatru, pamflete, etc, sub influiența baudelarianismului.
Titlul – este de fapt un oximorom pentru că florile -reprezintă frumosul, delicatețea, iar mucegaiul – reprezintă umiditatea, degradarea, putrefacția, întunericul.
Asocierea acestor doi termeni redau o imagine în care frumusețea poate fi descoperită chiar și în condiții ostile de viață.
Tema – este condiția poetului care creeză în condiții vitrege, truda creației realizată în condiții de suferință din detenție.
Tehnica literară utilizată este tehnica urâtului – tehnică prin care urâtul din lume este tranfigurat artistic devenind frumusețea artei.
Structura poeziei
Poemul este alcătuit din două secvențe artistice structurat pe două strofe.
Astfel:
- prima strofă este poliformă, de 16 versuri, are rima împerecheată, măsura variabilă
- a doua strofă este un catren, de 4 versuri, rima este împerecheată, măsura de 10-16 silabe.
Prima secvență artistică – redă caracterul poemului de artă poetică, planul creației și al creatorului ei. Spațiul în care a fost creat poemul este ostil „Pe un perete de firidă goală/ Pe întuneric, în singurătate.” Creația fiind un act dureros, „stihurile” au fost scrise „cu unghia pe tencuială” reprezentând singura posibilitate de evadare a poetului, simțindu-se lipsit de ocrotirea divină. Acesta numindu-le „stihuri de groapă” care reprezintă de fapt o metaforă pentru condiția umană, metaforă care ilustrează „estetica urâtului”. „Unghia îngerească” a fost tocită din cauza scrisului, metaforă ce ne redă deconectarea potului de la divinitate.
A două secvență artistică – redă planul exterior care era în legătură cu planul interior, cu starea poetului aflat în singurătate, cu truda sa pentru creație.
„Era întuneric. Ploaia departe, afară /Și mă durea mâna ca o ghiară /Neputincioasă să se strângă/Și m-am silit să scriu cu unghiile de la/ mâna stângă.”
Lirismul și eul liric
Lirismul este obiectiv.
Eul liric se remarcă prin verbe la pers.I.a singular „am scris”, „m-am silit”, „am cunoscut”, pronume și adjective pronominale „mi”, „ma”, etc.
Expresivitatea poeziei este redată prin inversiunea „sau nu o mai am cunoscut” și folosirea verbelor la timpul trecut (perfect compus, imperfect) „am scris”, „am cunoscut”, „mă durea”, „mă bătea”, etc.
Registrul stilistic – în acest poem se îmbină limbajul popular (arhaic) cu cel religios: „firidă”, „mucigai”, „stihuri”, „leul (Luca)”, „taurul” (Marcu), „vulturul”(Ioan).
Relația dintre incipit și final – se află în simetrie, se centrează pe imaginea scrisului și redă circumstanțele în care este realizată creația „Le-am scris cu unghia pe tencuială”(incipit)…„mă durea, m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”(final).
Concluzia
În concluzie, poemul „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi, este o artă poetică de mare valoare, o creație veritabilă prin care poetul a impus estetica urâtului în lirica literaturii noastre.
Pe baza argumentelor redate mai sus putem încadra această artă poetică în curentul literar numit modernism.