Introducere
Opera literară „Ion„ a apărut în anul 1920 este un roman social și realist de inspirație rurală , scrisă de Liviu Rebreanu.
Personajul Ion
Introducere
Personajul „Ion” este personajul masculin principal, personajul eponim din operă, întruchipând în acestă operă tiparul țăranului dornic de îmbogățire și ca statut social este un fecior sărac din satul Prislop, fiul lui Alexandru Pop Glanetașu și al Zenobiei.
Statutul
Ca statut moral, Ion este un flăcău harnic, inteligent, „harnic și iute ca mă-sa”, încă de mic copil era isteț, cuminte și silitor, dar mai apoi din cauza lăcomei și dorința de a dobândi pământuri multe devine devine viclean și brutal, „glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul”.
În ceea ce privește statutul psihologic, Ion este dominat de instinctul posesiunii, cu o mentalitate care se modifică pe parcursul romanului, de la omul lacom, care renunță la iubire pentru bogăție, „Și pentru o muiere să rămân o viață calic?”, la omul care realizezză că fericirea nu stă în lucrurile materiale „Ce folosuri atâtea pământuri, dacă cine ți-e drag pe lume, nu-i al tău?”.
Ca statut fizic, Ion este un flăcău frumos , cu fața osoasă și strălucitoare, pomeții ridicați, cu ochii „negri licitori ca două mărgele vii”, dar pe parcurs datorită lăcomiei sale pentru a dobândi pământuri acest portret se modifică, „fața i se îngălbeni, fruntea i se zbârci de gânduri, ochii care îi ardeau cu mai multă patimă și hotărâre”.
Modalitățile de caracterizare
Personajul „Ion„ este caracterizat în mod direct cât și indirect.
Caracterizarea directă se face prin autocaracterizare „Parcă n-aș mai fi în stare…L-as că-i bună, Anuța! Aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului pentru niște vorbe” , de către narator,„ harnic și iute ca mă-sa”, o persoană care iubește munca și pământul, „pământul îi era drag ca ochii din cap”, și de către alte personaje, Vasile Baciu care îl vede sărăntos și „calic țanțoș”, George îl vede „argățos ca un lup nemâncat”, iar preotul Belciug, îl vede „capul tuturor relelelor din sat”, ca mai apoi după donarea pământurilor să-l vadă „bun creștin”.
Caracterizarea indirectă reiese din limbajul său, vestimentația sa, faptele sale, precum și din relația cu celelalte personaje.
De exemplu:
- din relația sa cu Ana, la horă era tandru „o strângea la piept pe Ana cu multă gingășie„, ca mai apoi să devină batjocoritor și să o lovească „cu sânge rece”.
Personajul Ana
Introducere
Personajul „Ana” este personajul feminin din operă, tiparul femeii arhaice de la țară și ca statut social este fiica lui Vasile Baciu, care are o zestre consistentă, are case , locuri și vite, din același sat Pripas.
Statut
Ca statut moral, Ana este o fire tristă și cam naivă, emotivă, „o fire tăcută și oropsită”.
În ceea ce privește statutul psihologic, Ana este o fire introvertită, mereu tristă datorită lipsei de iubire și apreciere din partea celor din jur.
Ca statut fizic, portretul Anei, ne este prezentată de către narator, care ne-o prezintă ca pe o tânără urâțică, „buze subtiri, dinți cu strungulețe, fața lunguiata și arsă de soare”.
Modalitățile de caracterizare
Personajul Ana este caracterizat atât în mod direct cât și indirect.
Caracterizarea directă se face de către narator, o tânără urâțică cu „buze subtiri, dinți cu strungulețe, fața lunguiata și arsă de soare”.
Caracterizarea indirectă reiese din gandurile ei, din faptele sale și relația cu celelalte personaje, etc.
De exemplu:
- din gândurile sale de sinucidere,„ am să mă omor”,
- din relația sa cu Ion, care o manipula și o trata cu indiferență în ciuda faptului că ea îl iubea,fapt ce arată înstrăinarea dintre ei „dar omoară-te dracului odată, așa o să scap de tine”, etc.
Secvențe semnificative care evidențiează relația dintre cele două personaje
O secvență semnificativă pentru evidențierea relației dintre cele două personaje este scena de la horă, în care Ion îi arată afecțiune Anei, „o strângea la piept pe Ana cu multă gingășie”, intrând în conflict cu George Bulbuc pentru acesta, deși nu îi este dragă, el iubind-o de fapt pe Florica.
O altă secvență care relevă relația celor doi, este scena nunții lor, când Ion înțelege că „împreună cu pământurile, o primește și pe Ana„, astfel o plasează pe acesta pe planul inferior în viața lui, iar Ana înțelege că Ion nu o iubește, ci că este doar calea prin care el a dobândit bogățiile și pământul mult râvnit.
Concluzia
În opinia mea, relația celor două personaje este sortită eșecului de la început deoarece nu este bazată pe iubire, autorul ne arată prin acest cuplu, dezumanizarea cuplurilor de la sate din acele vremuri, a celor obsedați de obținerea unui statut social chiar și printr-o căsătorie din interes.