Introducere
„Maitreyi” este personajul feminin principal, personaj eponin din opera literară cu același nume „Maitreyi” de Mircea Eliade.
În opera „Maitreyi” întruchipează tiparul eternului feminin.
Este fiica inginerului Narendra Sen din Calcutta, Maitreyi este o fire intelectuala și rafinată, tine conferințe distinse pentru un public elevat, fiind pasionată de mituri.
Statutul personajului
Statutul fizic
În ceea ce privește statutul fizic, Maitreyi este o tânără fermecătoare prezentată în mai multe etape de către naratorul-personaj, inițial „Mi se părea urâtă – cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buze cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută din prea plin, ca un fruct trecut în copt”, ca mai apoi să afirme „Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă…cu buclele ei prea negre, cu ochii ei prea mari, buzele ei erau prea roșii…”.
Statutul social
Din punctul de vedere al statutului social, Maitreyi este o tânără bengaleză de 16 ani din India, Calcutta, fiica inginerului Narendra Sen, cu o situație materială foarte bună, studiază filosofia, ține discursuri elevate, scrie poezii, este pasionată de mituri, având parte de o educație aleasă.
Statutul moral
Ca statut moral, Maitreyi este o tânără inteligentă, educată, misterioasă, provocatoare, poetă, pasionată de mituri și de frumos, etc.
Maitreyi este o femeie fermecătoare cu valori morale înalte, dominată de mister, care își apără iubirea cu prețul vieții, fiind capabilă de sacrificiu total pentru o iubire adevărată.
Statutul psihologic
Din punct de vedere al statutului psihologic, Maitreyi este o ființă superioară, preocupată de filosofie și literatură, fiind un simbol al sacrificiului din iubire, conflictul interior (iubirea pentru Allan și constrângerile tradiționale) și conflitul exterior( familia sa împotriva iubirii dintre ea și Allan) dându-i frământări sufletești profunde.
Modalități de caracterizare
Personajul „Maitreyi” este caracterizat atât prin caracterizare directă cât și prin caracterizare indirectă, etc.
Caracterizarea directă
Caracterizarea directă se face de catre narator, care este caracterizată de acesta pe mai multe etape a iubirii dintre ei.
La început i se păru urâtă „cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buze cărnoase, cu sânii puternici de fecioară bengaleză, crescută din prea plin, ca un fruct trecut în copt”, ca mai apoi să afirme „Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă…”, de către alte personaje,etc.
Caracterizarea indirectă
Caracterizarea indirectă reiese din faptele, gesturile sale, prin vestimentația sa, cât și din relația sa cu alte personaje.
De exemplu:
- din faptele sale, pentru că își asumă iubirea sa pentru Allan, sacrificându-se din iubire,
- din vestimentația acesteia; „sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuți în argint, cu șalul asemenea cireșelor galbene”, etc.
Concluzia
În concluzie, personajul „Maitreyi” este un personaj complex, cu o personalitate misterioasă, capabilă de sacrificiu total pentru a apăra iubirea sa, este tiparul eternului feminin, deschisă spre sacru prin capacitatea sa de dăruire și sacrificiu pentru iubire.
Citește și: Maitreyi comentariu